Alice in autobuzul magic

                Chiar daca ma voi repeta, pot spune ca urasc autobuzele. Mai ales 41(bun inceput de postare mai am si eu :) ).  Nu stiu cum este in celelalte orase, dar in Iasi e varza. Nu exista vreun program dupa care sa te orientezi(Nu ca am avea nevoie sa stim cand vine un autobuz, nu? Doar avem tot timpul din lume.), iar o treime din autobuze sunt "curse speciale". Dar totusi am si eu o intrebare. Daca tot sunt curse speciale inseamna ca sunt rezervate si ar trebuii sa aiba pe cineva in ele. Ei bine, toate "cursele speciale" din oras umbla goale.
                 In plus, cele mai multe autobuze vin inainte ca elevii sa plece de la scoala. Eu intotdeauna am observat ca ultimul autobuz pleaca din Podu Ros pe la 13:50 si doar cei norocosi il prind( sau mai bine spus cei care alearga repede).  Dupa aceea , urmatorul soseste cam dupa un sfert de ora cand statiile sunt pline ochi( Nu cumva sa mai ramana locuri pe culoar. Se risipeste benzina cu prea multe drumuri.)
                 Astfel, "norocosii" care au intrat se pot trezi trantiti, izbiti, impinsi sau injurati. Se poate compara cu cazatura lui Alice din povestea lui Lewis Caroll:P. Cand iesi, esti cel mai fericit om deoarece ai scapat si astazi.

P.S.: Mai exista desigur si exceptii, insa nu le vezi in fiecare zi.

Melodia pe care o ascult nebuneste zilele astea, fara vreo legatura cu textul de mai sus( poate doar numele):

Vise

Ne hranim cu vise. Asa suntem facuti. Cautam toata viata un ideal pe care vrem sa il atingem. Nu conteaza ca acesta este ireal. Visele ne alina, ne da dreptul sa credem ca putem fi orice. Prin vise lumea a evoluat si inca va mai evolua. Prin vise care au devenit realitate.
    Avem  dreptul sa ne dorim intotdeauna mai mult de la noi si de la cei din jurul nostru. Avem dreptul sa traim intr-un continuu vis, chiar daca pentru toti ceilalti este o prostie. Avem dreptul sa credem ca dorintele noastre vor deveni reale intr-o zi. Avem dreptul sa visam.


P.S. Am schimbat fondul blogului cu o imagine superba.

Iubesc cand...

... ma trezesc duminica dimineata si soarele bate puternic in fereastra.
... merg cu prietenele mele cele mai bune la cumparaturi.
... ploua.
... ajung vinerea acasa si stiu ca nu sunt stresata sa imi fac temele.
... stiu ca contez foarte mult pentru cineva.
... ma uit la cer cand ninge sau ploua.
... imbratisez persoanele dragi.
... rad pana ma doare burta.
... simt ca sunt apreciata.
... astept cu nerabdare sa se coaca cozonacul de Craciun.
... iau un 10.
... simt ca fac ceva important.
... citesc o carte buna.
... vad un film superb.
... vine toamna si iarna.
... ascult colinde si beau ceai cu scortisoara.
... impodobesc pomul de Craciun.
... incepe un nou inceput.
... ascult o piesa de teatru geniala,
... dezbat.
... vorbesc cu oameni interesanti.

Insa nu in ultimul rand, iubesc cand simt ca nu pot fi mai fericita decat atunci.

De ce imi iubesc privelistea din dormitor

         Dormitorul meu are fereastra spre spatele blocului, iar in fata nu mai este decat un singur bloc mai mic si diferite case. In acest fel privesc in fiecare zi un cer imens, curat, luminos, rosiatic, innorat sau ingreunat de nea. Asa ma trezesc in fiecare dimineata, ascult muzica, beau ceai sau citesc, iar noaptea ma culc mereu de parca as sta sub un cer plin cu stele.

          Cel mai bine este cand ploua sau ninge(exact in momentul asta a inceput ploaia). In casa e cald, se aude doar muzica, cerul e innorat, iar geamurile sunt lovite de ploaie. Cum sa nu-ti placa?

Melodia ascultata:

         

La vita e bella

De ceva vreme am intrat intr-un fel de criza. Pur si simplu, dintr-odata, m-am trezit ca trebuie sa ma hotarasc ce sa fac in viata(sau mrg... ce as vrea sa fac). M-am frematat cat m-am frematat pana ce "m-am luminat"(am facut si o rima:P)
Acum, multumita unei persoane minunate, pur si simplu mi-am dat seama ca viata e frumoasa, ca optiunile mele defapt nu sunt asa de proaste si ca orice as face in momentul de fata cel mai important este sa nu renunt. In plus, toate s-au legat intre ele intr-un mod extraordinar.

Multumesc ca m-ai ajutat intr-unul din momentele mele cele mai grele de pana acum si ca mi-ai dat speranta sa continui sa fac ceea ce imi place. Deoarece ti-ai urmat visul, m-ai influentat sa imi urmez si eu visele. Prin asta m-ai ajutat mai mult decat ar fi facut o mie de cuvinte.